Botezul și temnicerul din Filipi
Majoritatea lumii creștine a decis că botezul în apă nu este nici o condiție prealabilă, nici necesară pentru mântuire. Influențați în mare măsură de Reforma Protestantă, oamenii s-au convins că iertarea păcatelor prin sângele lui Hristos este obținută în momentul în care o persoană „crede” – prin care înțeleg momentul în care o persoană, în mintea sa, „îl acceptă” pe Hristos ca Domn și Mântuitor. Pentru ei, actul extern al botezului în apă este considerat a fi pur și simplu un „simbol” sau o „insignă” exterioară, ulterioară, care „declară” mântuirea deja asigurată a creștinului. Un pasaj folosit pentru a susține această gândire este relatarea convertirii temnicerului roman din Filipi (Faptele Apostolilor 16). Cu toate acestea, un studiu atent al întregului episod duce la o concluzie destul de diferită.
Când un cutremur a zguduit închisoarea unde Pavel și Sila erau închiși în butuci, temnicerul a presupus că prizonierii au evadat. Având în vedere faptul că legea romană ar fi cerut viața temnicerului ca pedeapsă pentru pierderea prizonierilor care fuseseră plasați în grija sa (vezi Ramsay, 1897, p. 222; cf. Faptele Apostolilor 12:19), el a scos sabia și era pe punctul de a-și lua propria viață. Dar Pavel a strigat cu voce tare, încurajându-l pe temnicer să se abțină de la a-și face rău, asigurându-l că niciun prizonier nu a evadat. Cerând o lumină, a alergat în închisoare și a căzut tremurând înaintea lui Pavel și Sila. Apoi, scoțându-i din închisoare, temnicerul i-a întrebat pe Pavel și pe Sila: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele Apostolilor 16:30).
Ce a vrut să spună temnicerul prin această afirmație? Fiind un roman păgân (cf. Alford, 1980, 2:184), el fusese, fără îndoială, expus la mitologia Greco-Romană toată viața. Creștinismul fusese introdus în Macedonia cu doar câteva zile înainte, când Pavel a sosit în Filipi (16:12; cf. Ramsay, p. 215). Așadar, este puțin probabil ca el să fi avut mai mult decât o înțelegere superficială a noțiunii creștine de mântuire de păcat. Dar evenimente petrecute în acele zile, care au dus la convertirea sa, pot explica întrebarea temnicerului.
Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieșit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câștig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii”. Așa a făcut ea timp de mai multe zile. (Faptele Apostolilor 16:16-18, subl. adăugată).
Observați că demonul din fată a anunțat cetățenilor din Filipi, pe o perioadă de „multe zile”, faptul că Pavel și Sila erau reprezentanți ai singurului Dumnezeu adevărat și că ei posedau informațiile care ar arăta oamenilor calea spre mântuire. Foarte probabil, temnicerul ar fi auzit această declarație fie direct, fie prin relatările prietenilor, vecinilor, rudelor sau ai altor locuitori ai orașului.
Când Pavel a izgonit în cele din urmă demonul din fată, stăpânii ei furioși i-au atacat pe el și pe Sila, i-au târât înaintea magistraților orașului și i-au supus procedurilor legale care i-au adus în cele din urmă în închisoarea unde l-au întâlnit pe temnicer. Nu este exclus ca temnicerul să fi fost la curent cu aceste proceduri, care ar fi inclus cu siguranță referiri la presupusa lor identitate de „slujitori ai Dumnezeului Preaînalt” care aveau informații referitoare la „calea mântuirii”.
Un al treilea mijloc prin care temnicerul ar fi putut intra în posesia unor informații suficiente care să explice formularea întrebării sale poate fi observat în versetul 25: „Dar, la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și cântau imnuri lui Dumnezeu, iar prizonierii îi ascultau.” Temnicerul ar fi putut auzi imnurile pe care le cântau Pavel și Sila – cântece care ar fi inclus referiri la Dumnezeu, Hristos și mântuire.
Aceste trei circumstanțe pot explica cererea temnicerului de a fi informat despre mântuire – deși, chiar și atunci, înțelegerea sa trebuie să fi fost foarte fragmentară. Răspunsul lui Pavel la întrebarea temnicerului a fost: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit, tu și casa ta” (v. 31). Ce a vrut să spună Pavel prin această afirmație? Dacă a vrut să spună ceea ce mulți din lumea creștină cred că a vrut să spună, adică, dacă temnicerul știa deja cine este Isus și dacă Pavel îl îndemna pur și simplu să creadă (adică, pur și simplu să „îl accepte pe Hristos în inima sa ca Mântuitor personal”), atunci ar trebui să ne așteptăm ca textul să ofere în continuare răspunsul temnicerului – ceva de genul că temnicerul l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al său, sau că a crezut în Isus chiar atunci și acolo și a fost mântuit.
Cu toate acestea, dimpotrivă, textul spune: „i-au vestit Cuvântul Domnului” (v. 32). De ce? Nu tocmai asta a făcut Pavel spunându-i temnicerului să creadă? Aparent, nu! Pavel a scris mai târziu că „credința vine prin auzire… cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10:17). Așadar, temnicerul trebuia să audă informații suplimentare care să-i permită să știe ce înseamnă să crezi în Isus. Rezultă, așadar, că instrucțiunea „Crede în Domnul Isus Hristos” a fost pur și simplu o afirmație largă, generală, menită să reorienteze atașamentul religios actual al temnicerului de la zeii păgâni ai mitologiei Greco-Romane către adevăratul obiect al credinței – Hristos. A fost o modalitate de a reorienta gândirea temnicerului în direcția lui Isus, în contrast cu propriile sale noțiuni păgâne. Dar simpla spunere a temnicerului (sau oricui astăzi) să „creadă în Isus” nu oferă suficiente informații despre cum să creadă. Cu alte cuvinte, a „crede în Isus” înseamnă mai mult decât a afirma pur și simplu în mintea cuiva că Isus este Domn și Mântuitor (un fapt recunoscut cu ușurință chiar și de Satana și de demoni – Geneza 3:15; Matei 4:3,6; Luca 22:31; Evrei 2:14; Iacov 2:19; Apocalipsa 12:4 și urm.).
Numai vorbindu-i temnicerului cuvântul Domnului, ar fi putut el să înțeleagă cine este Hristos, despre ce este creștinismul și răspunsul corect la Cuvântul predicat – adică, ce înseamnă a „crede în Domnul Isus Hristos”. Deoarece temnicerul nu putea fi mântuit înainte ca Pavel să-i vorbească Cuvântul Domnului, observați succesiunea evenimentelor pe care textul le relatează imediat după ce Cuvântul i-a fost vorbit.
(1) Temnicerul i-a luat pe Pavel și pe Sila „chiar in ceasul acela din noapte și le-a spălat rănile” (Faptele Apostolilor 16:33). Aici este dovada pocăinței (de exemplu, Matei 3:8). Aici este dovada că temnicerul a fost convins de informațiile care i-au fost date, în măsura în care a vrut să îndrepte lucrurile. Aceasta este pocăința – o schimbare a minții care duce la acțiuni exterioare adecvate (Matei 21:29; 2 Corinteni 7:10).
(2) Textul afirmă apoi: „şi a fost botezat îndată, el şi toți ai lui.” Trei aspecte ale acestei propoziții sunt demne de remarcat. În primul rând, dacă botezul este inutil pentru mântuire, de ce să-l mai menționăm cu privire la convertirea temnicerului? De ce să ar continua pur și simplu narațiunea direct la rezultatul convertirii – adică, o indicație că acum era mântuit? Dacă botezul nu este esențial, în loc să citim „şi a fost botezat îndată, el şi toți ai lui. ”, ne-am aștepta ca textul să spună: „Și imediat el și toată familia lui l-au acceptat pe Isus ca Mântuitor personal.” În al doilea rând, de unde a scos temnicerul ideea că trebuie să fie botezat? Trebuia să fi fost inclusă în „vorbirea cuvântului Domnului” de către Pavel. Dar dacă temnicerul nu putea fi mântuit până când Pavel nu i-a „vorbit cuvântul Domnului” și dacă Pavel a inclus în acel „cuvânt al Domnului” doctrina botezului, atunci rezultă că mântuirea temnicerului depindea în parte de botez. În al treilea rând, de ce „imediat”? Mulți din lumea creștină așteaptă o săptămână, o lună sau mai mult înainte de a boteza credincioșii. De ce a fost botezat temnicerul imediat, în miezul nopții? Implicația este că botezul este mai crucial și mai urgent decât cred mulți astăzi.
(3) În acest punct al narațiunii lui Luca, suntem informați că temnicerul i-a adus pe Pavel și pe Sila în casa lui, iar apoi le-a pus mâncare în față. Apoi, suntem informați că temnicerul „s-a bucurat” (v. 34). Când indică textul că temnicerul a manifestat semne de bucurie și fericire (care urmează în mod natural convertirii) – înainte sau după botez? După botez! De fapt, de fiecare dată când bucuria este menționată explicit în relatările despre convertire din Faptele Apostolilor, este întotdeauna după botez (de exemplu, 2:46 – „bucurie”; 8:39 – „bucurându-se”).
(4) Totul până în acest punct duce la concluzia că botezul a făcut parte integrantă din convertirea temnicerului și a precedat mântuirea sa ca act culminant. Dar iată elementul decisiv. Uitați-vă cu atenție la expresia din versetul 34: „a crezut în Dumnezeu”. Aici este o indicație clară, explicită, că temnicerul era acum un credincios mântuit. În limba Greacă, expresia „a crezut” (pepisteukos) este la timpul perfectul compus. Nu există un timp în limba engleză care să corespundă perfectului grecesc (în limba Română există). Luați în considerare următoarea scurtă explicație a gramaticienilor greci Dana și Mantey.
Perfectul compus este timpul acțiunii complete. Semnificația sa de bază este progresul unei acțiuni sau stări până la un punct de culminare și existența rezultatelor sale finale. Adică, vede acțiunea ca pe un produs finit…. Implică un proces, dar vede acel proces ca atingând consumarea sa și existând într-o stare finită (1927, p. 200, subl. adăugată).
Eruditul Grec Ray Summers a oferit o altă explicație utilă a timpului perfect Grecesc:
[I]ndică o acțiune finalizată cu o stare de a fi rezultată. Accentul principal este pus pe starea de a fi rezultată. În perfectul Grecesc sunt implicate trei idei: o acțiune în desfășurare, ajungerea ei la un punct de culminare, existența ei ca rezultat finalizat. Astfel, implică un proces, dar privește procesul ca atingând o consumare și existând ca o stare finalizată (1950, p. 103, italice în original, subl. adăugată).
Pe baza timpului perfect compus Grecesc, Luca a subliniat faptul că temnicerul a trecut printr-un proces de mai multe acțiuni înainte de a se putea afirma că el deține o credință mântuitoare în Dumnezeu. Credința sa inițială, care a venit ca urmare a auzirii Cuvântului Domnului predicat, a dus la pocăința sa (așa cum a demonstrat-o îngrijirea rănilor lui Pavel și Sila), și apoi a culminat cu botezul său în apă – aducând credința sa la un rezultat finalizat. Abia în acest moment a putut fi folosit timpul perfect compus Grecesc pentru a indica faptul că temnicerul se afla acum într-o stare finalizată de a fi crezut. Luca a avut grijă să se abțină de la a-l eticheta pe temnicer drept „credincios” până când toate condițiile prealabile pentru mântuire au fost îndeplinite, aducându-i astfel credința la starea sa finalizată. Această observație a fost recunoscută de R.J. Knowling, pe când era profesor de exegeză a Noului Testament la King’s College din Londra: „[C]uvântul pepisteukos, participiul perfect compus, arată că această plinătate de bucurie a fost cauzată de mărturisirea sa deplină a credinței; a fost bucuria Duhului Sfânt care a urmat botezului său” (n.d., 2:353, italice în original, subl. adăugată).
Această înțelegere a relatării conversiunii temnicerului din Filipi este în concordanță perfectă cu celelalte relatări despre convertire date în Faptele Apostolilor (de exemplu, Faptele Apostolilor 2:38; 3:19; 8:12-13,36-39; 9:18; 10:47-48; 16:15; 18:8; 19:5). Noul Testament desemnează imersiunea în apă ca fiind momentul în care Dumnezeu curăță spiritul pătat de păcat al credinciosului penitent prin sângele lui Hristos (cf. Faptele Apostolilor 22:16; Romani 6:3-4).
REFERINȚE
Dana, H.E. și Julius Mantey (1927), A Manual Grammar of the Greek New Testament (Manual, O gramatică a Noului Testament Grecesc) (Toronto, Canada: Macmillan, retipărire 1957).
Knowling, R.J. (fără dată), The Expositor’s Greek Testament: The Acts of the Apostles (Noul Testamentul Grecesc al Expozitorului: Faptele Apostolilor) , ed. W. Robertson Nicoll (Grand Rapids, MI: Eerdmans).
Ramsay, William (1897), St. Paul the Traveller and the Roman Citizen (Sfântul Paul Călătorul și Cetățeanul Roman) (Grand Rapids, MI: Baker, retipărire 1962).
Summers, Ray (1950), Essentials of New Testament Greek (Fundamentele ale limbii Grecești a Noului Testament) (Nashville, TN: Broadman).
REPRODUCTION & DISCLAIMERS: We are happy to grant permission for this article to be reproduced in part or in its entirety, as long as our stipulations are observed.
